Polițiștii locali din Târgu Jiu au ridicat de pe stradă un bărbat care avea asupra sa substanțe suspecte
Polițiștii localiau depistat pe strada Unirii, în zona Complexului Gârdu din Târgu Jiu, un bărbat care avea un comportament suspect. Aceștia au procedat la interceptarea bărbatului. În acel moment acesta a devenit agitat și necooperant, încercând să ascundă un ambalaj (pungă) ce se afla asupra lui.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că aceasta conținea resturi vegetale, posibil substanțe interzise. El mai avea resturi de țigarete, foițe pentru confecționarea țigaretelor, filtre și o bucată de staniol în care se aflau învelite resturi vegetale.
Întrucât persoana respectivă a devenit agitată și recalcitrantă, a fost imobilizată și condusă la sediul Poliției Locale Târgu Jiu în vederea stabilirii identității și luarea măsurilor legale ce se impun.
Bărbatul a fost predat organelor competente, în vederea continuării cercetărilor.