5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentIncendii de vegetație în Croația, lângă Dubrovnik

Incendii de vegetație în Croația, lângă Dubrovnik

Incendii de vegetație în Croația, lângă Dubrovnik. Pompierii se luptau marţi seară cu un incendiu de vegetaţie izbucnit la sud de oraşul croat de pe coasta Mării Adriatice Dubrovnik, pe fondul vânturilor puternice dinspre sud.

”Un vânt dinspre sud cu forţa unui uragan care s-a abătut asupra cantonului Dubrovnik-Neretva a alimentat un incendiu extins. Acesta s-a declanşat în spaţiu deschis, în regiunea comunităţii Dubrovnik Plat”, a precizat Comunitatea pompierilor croaţi (HVZ) pe pagina sa de internet.

Regiunea afectată de incendiu, la 12 kilometri de Dubrovnik

Regiunea afectată de incendiu se află la o distanţă de doar 12 kilometri de oraşul mediteraneean Dubrovnik, o destinaţie turistică de top din Croaţia, scrie Agerpres.

Circa 130 de pompieri de pe întreg teritoriul ţării au fost mobilizaţi în lupta cu flăcările. Două aeronave Canadair, mobilizate în timpul dimineţii în locuri din apropiere, au fost nevoite să se întoarcă din drum. Asta, din cauza vânturilor puternice, a precizat HVZ.

”În acest moment, clădirile nu sunt ameninţate”, a mai precizat organizaţia.

Incendiile au cauzat detonarea unor mine de teren rămase din războiul anilor 1990

Publicaţia locală Du List a relatat că incendiile au cauzat detonarea unor mine de teren rămase din războiul anilor 1990 pe un deal din apropiere, Petraca. HVZ însă nu a putut să confirme această informaţie.

Un alt incendiu de vegetaţie a izbucnit marţi în cantonul Split-Dalmaţia. Aici, 65 de pompieri şi trei aeronave pentru stingerea incendiilor se luptau cu flăcările.

Vânturi puternice au lovit Muntenegru

Tot marţi, două persoane s-au înecat şi mai multe au fost rănite în ţara vecină Muntenegru. Vânturi puternice au lovit zona de coastă, au precizat autorităţile portuare din oraşele Ulcinj şi Petrovac.

Europa se confruntă cu efectele vremii caniculare după ce iunie 2023 a fost cea mai călduroasă lună iunie din istoria de 174 de ani a măsurătorilor meteorologice. Luna iulie 2023 ar putea, la rândul ei, să stabilească un record similar.

Citeşte şi: (VIDEO) Pompierii români, salvatorii din infernul elen

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS