Un pieton a fost accidentat mortal, vineri seară, pe autostrada A1, în apropiere de municipiul Piteşti, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.
Conform sursei citate, agenţii Biroului de Poliţie Autostrada A1 s-au deplasat la faţa locului pentru cercetări.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş au anunţat că accidentul s-a produs în zona kilometrului 100 al autostrăzii. Pompierii de la Detaşamentul Bradu au intervenit cu o autospecială pentru stingerea incendiilor, o autospecială de descarcerare grea şi un echipaj SMURD.
„Din verificările preliminare, s-a stabilit că un bărbat, a cărui identitate nu a fost stabilită până la acest moment, pe fondul prezenţei pe banda 1, pe sensul de mers Piteşti spre Bucureşti, la km 101, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a fost accidentat mortal de un autocar pentru transport persoane, condus de un bărbat de 63 de ani, din Bolintin Vale, judetul Giurgiu”, a transmis, vineri seară, IPJ Argeş.
Sursa citată a precizat că trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, în vederea efectuării autopsiei medico-legale.
Citește și: Un bărbat a vrut să îşi omoare fratele ca să rămână cu cumnata