O persoană a fost rănită, în această dimineață, în urma unui accident rutier petrecut în Drobeta Turnu Severin.
Accidentul rutier s-a produs la intersecția străzilor Traian și Coșbuc din municipiul Drobeta Turnu-Severin.
Trei echipaje de pompieri au intervenit cu autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
În accident, au fost implicate două autoturisme, care în urma coliziunii au acroșat și un autoturism parcat.
Paramedicii SMURD au acordat îngrijiri medicale unui bărbat, conștient și cooperant. Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu-Severin pentru investigații suplimentare.
Cea de-a doua persoană implicată în accident a fost evaluată medical de către un echipaj SAJ, ulterior refuzând transportul la spital. Pompieri militari au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la autoturisme implicate în accident.
Accident feroviar
O femeie a fost acroșată, în această dimineață, de o locomotivă, pe raza localității Stângăceaua. În urma accidentului feroviar, paramedicii SMURD din cadrul Stației Strehaia i-au acordat îngrijiri medicale.
După acordarea primului ajutor medical, victima, conștientă și cooperantă, a fost transportată cu o ambulanță SMURD la spital.
Citește și: Exercițiul ”MoonLightRescue 2023” în Gorj