2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentA înjunghiat-o pe soția șefului său, apoi s-a sinucis

A înjunghiat-o pe soția șefului său, apoi s-a sinucis

Un bărbat care lucra la o societate comercială a Consiliului Local Sântana, judeţul Arad, a atacat o femeie cu cuţitul şi un topor. Victima este soţia şefului său care îl concediase. Bărbatul l-a sunat pe șeful lui spunându-i: „Tu trebuia să fii în locul ei”. Câteva ore mai târziu agresorul s-a sinucis, aruncându-se sub tren, potrivit Special Arad.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au declarat că atacul a avut loc luni. Agresorul, de 55 de ani, a mers acasă la şeful său pentru a se răzbuna. A sărit gardul şi a găsit-o doar pe soţia şefului, de 59 de ani. Bărbatul a înjunghiat-o de mai multe ori cu un cuţit în zona toracelui şi a lovit-o cu un topor în zona capului.

Potrivit procurorilor, un vecin a auzit ţipetele femeii şi a încercat să o ajute, dar agresorul a fugit. Luni seara, în timp ce era căutat de poliţişti şi procurori, agresorul a fost găsit mort pe calea ferată, lângă Gara Sântana.  Procurorii au stabilit că acesta s-a sinucis aruncându-se sub tren.

Viceprimarul oraşului Sântana, Dinorel Musca, a declarat că agresorul avea probleme cu alcoolul în ultimele luni.

Femeia înjunghiată se află internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, în stare gravă, la Terapie Intensivă.

Citește și: (VIDEO) Descinderi la Serviciul de permise auto din Arad

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS