Cele două explozii de la o stație GPL din Crevedia au provocat 2 decese și 56 de răniți, cea mai mare parte a victimelor fiind din rândul forțelor de intervenție.
Mai multe persoane sunt în stare gravă. Autoritățile au început să transfere răniți în străinătate prin mecanismul de protecție civilă. Din totalul răniților, 43 de persoane sunt cadre ale MAI (39 pompieri, 2 polițiști si 2 jandarmi). Populația din zona afectată de cele două explozii masive de sâmbătă din Crevedia a fost evacuată.
Unii dintre pacienţii internaţi au arsuri pe 90% din suprafaţa corpului
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a informat că 12 pacienţi cu arsuri grave în uma exploziilor de la Crevedia au fost sau vor fi transferaţi în spitale din străinătate. Unii dintre pacienţii internaţi au arsuri pe 90% din suprafaţa corpului. Două aeronave C-27 J Spartan ale Forţelor Aeriene Române au transportat pacienţi spre Viena, Graz şi Lubeck.
„Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat executarea a două noi misiuni umanitare pentru transportarea aeriană a cinci pacienţi diagnosticaţi cu arsuri către spitale din Viena şi Graz, Austria şi Berlin, Germania şi a doi pacienţi către Lubeck, Germania. Aeronavele militare de tipul C-27 J Spartan ale Forţelor Aeriene Române, configurate pentru misiuni medicale, au decolat duminică, 27 august, din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, la ora 16.00 pe ruta Otopeni-Viena-Graz-Otopeni, respectiv la ora 19.00 pe ruta Otopeni-Lubeck-Otopeni”, a transmis Ministerul Apărării, conform hotnews.ro.
DNA a deschis dosar penal pentru abuz în serviciu
DNA a deschis un dosar penal. Investighează posibile fapte de corupţie ale unor funcţionari cu atribuţii de control. Dosarul a fost deschis in rem, pentru abuz în serviciu, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare.
Citeşte şi:Firma GPL din Crevedia, fără autorizaţie, dar cu profit exploziv