0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDoljean acuzat de violarea unei fetiţe de 9 ani, în arest

Doljean acuzat de violarea unei fetiţe de 9 ani, în arest

Curtea de Apel Craiova a dispus menţinerea arestului preventiv faţă de un bărbat de 52 de ani, din comuna Breasta, condamnat la 14 ani de închisoare pentru viol. Sentinţa Judecătoriei Craiova a fost atacată cu apel de inculpat. Potrivit oamenii legii, îi iunie 2022, bărbatul a violat o copilă de 9 ani, care este fiica concubinei sale. Poliţiştii au mai precizat că violul a fost comis prin” constrângere fizică şi psihică”. Inculpatul a fost încarcerat pe 3 august 2022, iar de atunci a rămas în arest.

Poliţiştii doljeni au explicat că incidentul a avut loc pe 23 iulie 2022.
„La data de 2 august, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Breasta au fost sesizaţi de o femeie de 33 de ani, din comuna Breasta, cu privire la faptul că concubinul acesteia ar fi violat-o pe fiica sa, în vârstă de 9 ani, din aceeaşi localitate.
Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, la data de 23 iulie, în intervalul orar 23.00-24.00, în timp ce se afla la domiciliul său din comuna Breasta, profitand de absenţa concubinei sale, bărbatul ar fi întreţinut, prin constrângere fizică şi psihică, un raport sexual cu fiica acesteia, în vârstă de 9 ani, cu care locuia în acelaşi imobil”, au precizat oamenii legii.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au precizat că fetiţa de 9 ani a fost imobilizată de inculpat.

„Inculpatul a întreținut, prin constrângere fizică, respectiv prin imobilizarea mâinilor şi a picioarelor persoanei vătămate, în vârstă de nouă ani, un act sexual normal neconsimțit cu aceasta”, au susţinut procurorii.

Condamnat la 14 ani de puşcărie pentru viol

Pe data de 3 august 2022, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de viol. A doua zi, după o noapte petrecută în arestul IPJ Dolj, inculpatul a fost arestat preventiv. Mandatul de arestare a fost emis de Judecătoria Craiova.
Inculpatul a fost trimis în judecată în septembrie, anul trecut, în stare de arest preventiv. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova. Pe 5 iulie, instanţa a dat o sentinţă în acest dosar. Bărbatul a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru infracţiunea comisă.

În plus, judecătorii i-au interzis inculpatului să comunice sau să se apropie de persoana vătămată timp de 5 ani după executarea pedepsei. De asemenea, instanţa a dispus ca inculpatul să-i achite persoanei vătămate suma de 200.000 lei drept daune morale.

Arest prelungit pentru bărbatul condamnat

Hotărârea Judecătoriei Craiova nu este definitivă şi a fost atacată cu apel de bărbatul condamnat. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova. Primul termen de judecată a fost stabilit de instanţă pentru data de 16 octombrie.

Miercuri, pe 30 august, instanţa a dispus menţinerea arestului preventiv faţă de doljeanul condamnat. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

Citeşte şi: Control judiciar pe cauţiune pentru mită de peste un milion de lei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS