O persoană a murit și alte două au fost rănite într-un accident provocat de un șofer băut. Accidentul a avut loc pe DN 7, la Sântuhalm, în județul Hunedoara.
Un șofer, de 34 de ani, conducea un autoturism pe banda a doua, din direcţia Deva spre Simeria, iar în zona localităţii Sântuhalm a pierdut controlul volanului şi a lovit parapetul de protecţie ce desparte sensurile de mers. Apoi a pătruns pe prima bandă a aceleiaşi direcţii de mers, unde a acroşat un autoturism condus de un bărbat, de 62 de ani. L-a proiectat în afara părţii carosabile, unde a lovit un copac.
În urma impactului a rezultat rănirea celor doi şoferi și a unei femei aflate în autoturismul condus de bărbatul de 62 de ani. Femeia de 86 de ani a murit în scurt timp.
În urma impactului, extrem de violent, unul dintre autoturisme s-a oprit într-o conductă de gaz. A fost solicitată prezenţa unei echipe a distrbuitorului de gaze. În urma evaluării tehnice, conducta nu a fost avariată, astfel că nu s-a impus întreruperea alimentării cu gaz metan.
În urma testării a rezultat că şoferul avea o alcoolemie de 0,77 mg de alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost reţinut 24 de ore.
Citește și: Un interlop s-a sinucis în penitenciar