Un bărbat din Alexandria a fost depistat, aseară, în timp ce conducea pe DN 64, sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.
Polițiștii din Drăgășani l-au depistat în localitatea Ionești pe bărbatul de 43 de ani care conducea o autoutilitară cu semiremorcă.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost de 0.83 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, fiind testat și cu aparatul Drugtest, rezultatul a ieșit pozitiv la canabis.
Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a prezenței substanței psihoactive.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Polițiștii au mai constatat că, bărbatul ar fi intervenit asupra aparaturii tahografice. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei.
Citește și: WIZZ AIR, alegerea a 3 milioane de pasageri la Craiova