Un bucureștean de 37 de ani, bănuit de încălcarea ordinului de protecţie şi de lovire, a fost reținut, ieri, de polițiștii doljeni.
O tânără de 33 de ani, din Bucureşti, a sunat la 112 și a anunțat că a fost agresată în noaptea de 5-6 septembrie, de fostul concubin. Femeia se afla într-un imobil din comuna doljeană Predești. Pe numele bărbatului era emis un ordin de protecţie, acesta având interdicţia de a se apropia de femeie.
Bărbatul a fost condus la audieri. În urma probatoriului administrat, poliţiştii l-au reținut pentru 24 de ore.
Astăzi, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.
Citește și: (VIDEO) Incendiu puternic la un bloc de pe strada Aristizza Romanescu din Craiova