Acuzaţii de viol lansate de o adolescentă din Ialomiţa după participarea la Şcoala de vară a AUR. IPJ Ialomiţa face cercetări după ce o adolescentă de 17 ani s-a prezentat la Secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Slobozia, declarând că a fost victima unei infracţiuni de viol.
Surse apropiate anchetei afirmă că aceasta a particpat la Şcoala de vară a AUR, organizată în Staţiunea Neptun-Olimp începând din 14 septembrie, anunță News.ro.
”La data de 16 septembrie 2023, Poliţia Municipiului Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că o minoră, de 17 ani, din municipiul Slobozia, s-a prezentat la Secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Slobozia, declarând că a fost victima unei infracţiuni de viol, comisă în judeţul Constanţa”, anunţă IPJ Ialomiţa.
Din primele cercetări, poliţiştii de investigaţii criminale au stabilit faptul că, în perioada 14 – 16 septembrie 2023, minora a participat la o tabără de vară, organizată în Staţiunea Neptun-Olimp.
Fata a fost prezentată la Serviciul de Medicină Legală Ialomiţa, fiindu-i prelevate probe biologice.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, pentru infracţiunea de viol.
Surse din poliţie au afirmat că fata a reclamat că în urmă cu o zi a fost plecată cu o delegaţie compusă din membri ai partidului AUR în Constanţa, fiind cazaţi la un hotel.
În cursul nopţii aceasta a consumat băuturi alcoolice cu mai multe persoane din delegaţie. Când s-a trezit a simţit dureri în zona inghinală, observând că prezintă urme de sânge, susţin sursele citate.
Fata nu doreşte să dea relaţii cu privire la identitatea persoanelor cu care s-a aflat în camera de hotel
Fata a declarat că nu-şi aminteşte ce s-a întâmplat şi nu doreşte să dea relaţii cu privire la identitatea persoanelor cu care s-a aflat în camera de hotel, mai afirmă aceleaşi surse..
Joi, la Constanţa, a început Şcoala Politică de vară a AUR, în cadrul căreia a avut loc lansarea Organizaţiilor de Tineret, Studenţi şi Femei ale partidului. De asemenea, vineri s-au desfăşurat lucrările Conferinţei Naţionale a partidului.
Citeşte şi: Un troleibuz de la Târgu Jiu ajunge la Muzeul Automobilului Românesc