Poliţiştii de frontieră din Calafat au descoperit și indisponibilizat un autoturism aflat în atenția autorităților din Germania.
Ieri, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat la control, un cetățean bulgar, de 48 de ani, aflat la volanul unei autoplatforme, înmatriculată în Bulgaria. Aceasta care circula pe ruta Germania-Bulgaria.
Cu ocazia efectuării verificărilor, polițiștii de frontieră doljeni au constatat faptul că autoturismul aflat pe platformă, marca Ford, model Ranger, an de înmatriculare 2023, figura ca bun căutat pentru confiscare. Alerta a fost emisă de către autoritățile din Germania în urmă cu câteva zile.
Șoferul autoplatformei a declarat poliţiştilor că nu avea cunoştinţă despre faptul că autoturismul se afla în litigiu.
Mijlocul de transport, estimat la o valoare de 300.000 de lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire la infracțiunea de furt.