4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn tânăr și-a sechestrat iubita minoră după ce s-a despărțit de el

Un tânăr și-a sechestrat iubita minoră după ce s-a despărțit de el

Un bărbat în vârstă de 23 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile şi este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, după ce şi-ar fi dus iubita într-o locuinţă, împotriva voinţei sale.

Potrivit unor surse din Poliţie, cei doi s-ar fi aflat într-o relaţie timp de mai bine de un an şi recent s-ar fi despărţit. În încercarea de a o convinge să revină asupra deciziei, bărbatul şi-ar fi luat iubita şi ar fi dus-o într-o casă, scrie Agerpres.

Poliţiştii au fost sesizaţi la scurt timp de mama tinerei.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Grebănu au reţinut un bărbat în vârstă de 23 de ani, din Topliceni, pentru lipsire de libertate. În noaptea de 19/20 septembrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de către o femeie, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 17 ani, din Buda, a fost luată împotriva voinţei sale de la domiciliu de către fostul concubin.

Imediat după primirea sesizării, poliţiştii au demarat activităţile specifice şi l-au depistat pe tânăr, împreună cu fiica apelantei, într-un imobil nelocuit din Topliceni”, precizează o informare de presă transmisă de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.

Bărbatul, reţinut pentru lipsire de libertate

Bărbatul a fost reţinut de către poliţişti pentru lipsire de libertate. „În urma probatoriului administrat, poliţiştii l-au reţinut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, pe bază de ordonanţă, pentru lipsire de libertate”, a informat IPJ Buzău.

Ulterior, instanţa a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Citeşte şi: Doi tineri pe motociclete au murit după ce s-au ciocnit frontal

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS