Polițiștii, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., vor efectua peste 260 de percheziții domiciliară și 250 de mandate de aducere. Operațiunea este la nivel național. Poliția Română și procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Jandarmeriei Române, efectuează, astăzi, peste 50 de acțiuni operative.
Sunt desfășurate 37 de acțiuni operative pe linia combaterii traficului de droguri. Se execută 212 percheziții domiciliare și aproximativ 200 de mandate de aducere. Se derulează și 10 acțiuni operative pe linia combaterii criminalității informatice. Urmează să fie puse în executare 20 de mandate de percheziție domiciliară.
Polițiștii și procurorii efectuează 3 acțiuni operative pe linia combaterii traficului de persoane. Urmează să fie executate 25 de de percheziții. Se va derula și o acțiune operativă pe linia combaterii traficului de migranți, urmând a fi puse în executare 4 mandate de percheziție.
Acțiunea face parte dintr-o serie de inițiative similare, desfășurate la nivelul Poliției Române și D.I.I.C.O.T., începând cu anul 2018 .
Perchezițiile efectuate au scopul de a obține probe despre:
- activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată,
- pentru tragerea lor la răspundere penală a persoanelor implicate,
- identificarea bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor.
Acțiunile urmăresc, în final, crearea unui climat optim de siguranță al cetățenilor și, nu în ultimul rând, protecția victimelor infracțiunilor.
Citește și: Craiova, lovită de fenomene meteo extreme. Maşini plutitoare şi acoperişuri zburătoare