Un oltean fără permis a pus poliția în alertă. Aseară, polițiștii din Slatina, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe strada Nicolae Bălcescu. Conducătorul autoturismului nu s-a conformat și a accelerat.
Polițiștii au procedat la urmarirea autoturismului, cu semnalele acustice si luminoase în funcțiune. La scurt timp au identificat autoturismul pe aceeași stradă, însă conducătorul auto nu a fost găsit.
Ulterior, în urma activităților investigativ-operative, polițiștii au identificat conducătorul auto, ca fiind un tânăr de 17 ani, din localitate.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Citește și: Razie în piața centrală din Drobeta Turnu Severin