5.1 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPatru români au murit în tragicul accident din Italia

Patru români au murit în tragicul accident din Italia

Patru români și-au pierdut viața în tragicul accident din Italia, unde un autobuz plin cu turiști a căzut marți seara de pe un pod, lângă Veneția.

Potrivit presei italiene, toți sunt membri ai aceleași familii – doi adulți și doi copii, în vârstă de 8 și 13 ani. În total, 21 de oameni au pierit în teribilul accident, iar 15 sunt răniți. Identificarea mai multor victime a fost extrem de dificilă, având în vedere că autobuzul a fost cuprins de flăcări în urma impactului.

Drept urmare, chiar și pentru o parte dintre cei internați în spitale vor fi necesare teste ADN.

Conform publicației italiene Corriere della Sera, care a dezvaluit identitatea victimelor, cei patru români care si-au pierdut viața în accidentul teribil poartă același nume de familie. Este vorba despre două fetițe de 8 și 13 ani, o femeie de 42 de ani și un bărbat de 45 – cel mai probabil părinții și cele două fiice ale lor.

Echipă de la Consulatul General al României la Trieste, la locul tragediei

O echipă de la Consulatul General al României la Trieste s-a deplasat la locul tragediei, în regim de urgență, pentru a obține informații cu privire la identitatea celor afectati. Identificarea a fost dificilă, potrivit unor surse, pentru că autocarul a luat foc, iar multe victime au ars.

„Din păcate, în urma accidentului produs în localitatea Mestre, Republica Italiană, 4 cetățeni români au fost victime ale accidentului și și-au pierdut viața. Informația a fost confirmată ca urmare a actiunilor intreprinse în cursul nopții de 3 spre 4 oct de către Ambasa României la Roma și a Consulatului din Trieste.”, a precizat Radu Mihail Filip, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe. 

Acum se fac demersuri pentru ca trupurile neînsuflețite să fie aduse în țară. Președintele Klaus Iohannis le-a transmis, pe rețelele sociale, un mesaj de condolanțe famiilor îndurerate. La fel și Marcel Ciolacu. Premierul a menționat și demersurile pentru repatriere.

La bord se aflau în total 35 de persoane

La bord se aflau în total 35 de persoane, deşi vehiculul fusese închiriat doar pentru 16 oameni. Potrivit presei din Peninsulă, printre pasagerii care și-au perdut viața se numără 9 ucraineni, 3 cetățeni germani și o tânără din Croația – care era însărcinată și se afla în luna de miere. Au mai fost identificați doi portughezi și un cetatean din Africa de Sud.

Autobuzul electric, care era nou, a ieşit de pe banda de circulaţie, a spart parapetul de protecţie de pe margine şi s-a prăbuşit in gol aproximativ 15 metri, peste linia de cale ferata dintre Mestre şi Marghera. Este vorba despre două localităţi pe uscat, care fac parte din Veneţia.

Din primele informații, polițiștii nu au detectat urme de frânare. Drept urmare, se presupune că șoferul a pierdut controlul volanului după ce i s-ar fi făcut rău. Dar toate aceste detalii urmează să fie stabilite de ancheta în curs.

Șoferul, în vârtă de 40 de ani, este singura victimă italiană a tragediei. Autobuzul facea o cursă între Veneţia şi un camping situat lângă Marghera.

Citeşte şi: Magazin de bijuterii din Craiova, jefuit de hoţul cu mers târâş

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS