Un şofer a fost reţinut după ce a accidentat mortal doi pietoni şi l-a rănit grav pe al treilea. Accidentul s-a produs în zona unei treceri de pietoni de pe DN 2, în localitatea Pufeşti, judeţul Vrancea. Maşina a lovit iniţial un pieton de pe marginea drumului, iar apoi celelalte două persoane, care traversau pe trecerea de pietoni, scrie News.ro.
Trei pietoni au fost loviţi luni seară, în jurul orei 19.20, de un autovehicul, în comuna Pufeşti.
Accidentul rutier s-a produs pe fondul neatenţiei conducătorului autoturismului. Acesta se deplasa pe sensul de mers Focşani-Bacău, pe acostamentul consolidat. El a accidentat mortal un bărbat de 43 de ani ce se deplasa pe aceeaşi direcţie, proiectându-l pe sensul de mers opus. Apoi şi-a continuat deplasarea aproximativ 50 de metri, acroşând alte două persoane angajate în traversarea drumului pe marcajul pietonal.
O femeie de 54 de ani a murit pe loc, iar un bărbat de 45 de ani a fost rănit grav.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative. El a fost reţinut pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de poliţişti.
Citeşte şi: Gorj: Încă trei rețineri în dosarul interlopului fugar Romică Mutu, acuzat de tentativă de omor