Vlad Pascu, şoferul drogat care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Judecătoriei Mangalia. Tânărul mai este acuzat separat de consum şi trafic de droguri. De altfel şi părinţii săi au fost trimişi în judecată.
Vlad Pascu, trimis în judecată la o lună şi jumătate de la tragedie.
Vlad Pascu, şoferul de 19 ani, drogat, care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a fost trimis în judecată la o lună şi jumătate de la tragedie.
Este acuzat de comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, au declarat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia pentru news.ro. Dosarul urmează să fie judecat de Judecătoria Mangalia.
De altfel, pe pagina Judecătoriei Mangalia a fost înregistrat acest dosar, dar deocamdată nu a fost stabilit niciun termen de judecată. Procurorii au mai cerut şi prelungirea arestării preventive pentru Vlad Pascu cu încă 30 zile şi în acest caz urmând să fie stabilit un termen de către instanţă.
Citeşte şi: (VIDEO) Dolj: 2.500 de metri de plase monofilament, confiscate