3.9 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment19 răniți după ce două microbuze s-au ciocnit în Sibiu

19 răniți după ce două microbuze s-au ciocnit în Sibiu

19 persoane au fost rănite după ce două microbuze de transport persoane s-au ciocnit, vineri după-amiază, în municipiul Sibiu.

Accidentul a avut loc la intersecţia străzii Salzburg cu Calea Şurii Mici, din municipiul Sibiu.

”Din primele cercetări a rezultat că, în timp ce conducea un microbuz destinat transportului de persoane pe DJ 143B, Rusciori – Sibiu, o femeie de 44 de ani, din județul Vâlcea, a pătruns în intersecția cu strada Salzburg și a intrat în coliziune cu un alt microbuz destinat transportului de persoane, condus dinspre A1 spre aeroport de către un medieșean de 49 de ani”, a transmis IPJ Sibiu.

În microbuzul condus de către femeie se aflau 11 pasageri, iar în celălalt 10.

Au fost trimise două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o ATPVM, o autospecială de descarcerare şi una de stingere, precum şi două echipaje SAJ, dintre care unul cu medic.

Ambulanţele au transportat la spitalele din municipiul Sibiu 19 răniţi cu diverse traumatisme.

„În accident au fost implicate 23 de persoane care au primit îngrijiri medicale. Dintre acestea, patru persoane refuză transportul la spital. Merg la spital un total de 19 persoane (11 femei şi 8 bărbaţi). Echipajul ATPVM transportă la Spitalul Militar un număr de 8 victime care prezintă traumatisme şi escoriaţii. Echipajele SMURD transportă la UPU Sibiu o femeie şi patru bărbaţi care prezintă traumatisme şi contuzii minore. Echipajele SAJ au preluat 6 victime”, a comunicat ISU Sibiu.

Citeşte şi: Zece răniți după ce un microbuz şi un TIR s-au ciocnit violent

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS