Un șofer a murit după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un tren, vineri, între localitățile Feldru și Ilva Mică, județul Bistrița-Năsăud.
”Traficul feroviar a fost oprit pe secția de cale ferată 401, pe raza localității Feldru, după ce un tren care se deplasa între stațiile Ilva Mică și Beclean pe Someș a lovit un autoturism, la o trecere la nivel cu calea ferată. În urma impactului, conducătorul auto a rămas încarcerat, fiind efectuate manevre pentru extragerea sa din autovehicul”, a transmis Centrul Infotrafic.
Șoferul era de loc din Feldru, avea 65 de ani și se întorsese din Spania de câteva zile.
Bărbatul a oprit inițial la trecerea la nivel cu calea ferată. Apoi a vrut să treacă peste linia ferată chiar prin fața trenului, însă nu a mai apucat.
Mecanicul de locomotivă, originar din Ilva Mică, a mai avut parte de o întâmplare similară zilele trecute, la Nimigea de Jos. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În urma accidentului, locomotiva s-a defectat. Circulația feroviară în zonă a fost blocată pentru aproximativ 60 minute, fiind afectată circulația a 4 trenuri Regio.
”Echipajele de intervenție au găsit conducătorul auto, în vârstă de 65 de ani, din păcate, cu leziuni incompatibile cu viața. În aproximativ 15-20 de minute a fost extras de către pompierii militari care încadrează echipajul de descarcerare din autovehiculul accidentat de tren. Persoanele din tren (șase) nu au avut de suferit în urma impactului”, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.
Citește și: Un deținut prins că făcea alcool în celulă a contestat în instanță sancțiunile