Un grup infracțional specializat în trafic de migranți a fost destructurat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova.
Aceștia „au documentat activitatea infracțională a unor persoane, într-o cauză penală privind constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți, în formă continuată și complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, în formă continuată”, se arată într-un comunicat.
Din cercetări a reieșit că, începând cu luna septembrie 2023, membrii unui grup infracțional organizat, constituit în județul Dolj, ar fi racolat, îndrumat, adăpostit, transportat și transferat migranți, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României cu destinația finală Europa de Vest. Pentru fiecare migrant, gruparea primea între 500 și 1.000 de euro.
Migranții erau transportați din Bulgaria cu bărci pneumatice
Aceștia ar fi fost preluați de pe malul bulgăresc al Dunării și ar fi fost transportați cu ambarcațiuni nesigure (bărci pneumatice), iar după intrarea pe teritoriul României ar fi fost conduși pe jos, până la autovehiculele care i-ar fi preluat și transportat spre granița de vest.
Pe parcursul administrării probatoriului, au fost documentate și oprite trei astfel de transporturi, fiind identificați 57 de migranți, de origine siriană.
6 persoane arestate preventiv și alte 2 arestate la domiciliu
La data de 29 noiembrie, au fost puse în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județele Dolj și Mehedinți, în urma cărora au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.
La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea a 8 persoane, pentru 24 de ore.
În cursul zilei de 30 noiembrie 2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a 6 persoane și măsura arestului la domiciliu, față de alte două.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La activități au participat jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.
Citește și:
Doi doljeni, prinși de polițiști băuți și fără permis