Un autoturism cu 4 pasageri a căzut într-o râpă la Brezoi, sat Călinești.
Au fost alocate de urgență forțe din cadrul Stației de Pompieri Brezoi și din cadrul Detasamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și autospeciala de transport personal și victime multiple, precum si 2 ambulanțe SAJ.
Fortele ISU ajunse la fața locului au constatat că pasagerii s-au evacuat, sunt evaluati de catre echipajele SAJ, iar autoturismul este răsturnat, pe lateral, în afara carosabilului
Din cercetările efectuate, s-a stabilit că, un bărbat de 70 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 7, în localitatea Călinești, la km 214 + 500 m, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și lovind un cap de pod, ulterior răsturnându-se într-o prăpastie de pe marginea drumului.
Toti pasagerii (în numar de 4), după evaluarea medicală, au refuzat transportul la spital. Pompierii militari vâlceni au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor.
Citește și:
Europarlamentar: Șansele ca România să intre în Schengen au crescut „simțitor”