6.7 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn tânăr a murit după ce a căzut dintr-un copac

Un tânăr a murit după ce a căzut dintr-un copac

Un tânăr de 20 de ani din judeţul Iaşi a murit, luni, după ce a căzut din copacul în care se urcase să taie o creangă, transmite News.ro.

Incidentul a avut loc în localitatea ieşeană Ţibana.

Tânărul s-a urcat într-un nuc să tăie o creangă, dar s-a dezechilibrat şi a căzut de la înălţime. Apoi a fost strivit de creanga care s-a desprins de copac.

Echipajul medical ajuns la faţa locului a constatat decesul tânărului.

„A fost o solicitare la Ţibana, la care a fost trimis echipaj al Ambulanţei. Un tânăr de 20 ani urcat într-un nuc să îl taie a căzut de la înălţime şi a fost strivit între trunchiul copacului şi partea de copac tăiată. La momentul ajungerii la solicitare acesta era decedat”, a transmis UPU-SMURD Iaşi.

Citește și: Vâlcea: Un camion cu mobilă s-a făcut scrum după ce a luat foc în mers

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS