-1.1 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTrei oameni și cinci câini, găsiți morți în casă după o posibilă întoxicare cu gaze

Trei oameni și cinci câini, găsiți morți în casă după o posibilă întoxicare cu gaze

Trei persoane au fost găsite moarte, joi seară, într-o locuinţă din Odorheiul Secuiesc în care era deschisă o butelie şi un ochi de la aragaz, însă fără flacără.

Pompierii din Harghita au fost solicitați joi seară pentru deblocarea uşii la o locuinţă din municipiul Odorheiu Secuiesc, cu posibil persoană decedată în interior.

”La faţa locului s-au deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de descarcerare, precum şi un echipaj SAJ. După deblocarea uşii, în interiorul casei au fost găsite trei victime decedate: două persoane de sex masculin, de 51, respectiv 32 de ani, şi o persoană de sex feminin, de 52 ani”, a transmis sursa citată.

În imobil au mai fost găsite și cadavrele a cinci câini.

Cadavrele celor trei persoane au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Potrivit pompierilor, în încăpere era o butelie deschisă care alimenta un aragaz, iar unul din ochiurile aragazului era deschis, însă fără flacără.

Cazul a fost preluat de poliţişti care încearcă să afle ce s-a întâmplat.

Citeşte şi: Șofer de 19 ani, mort după ce s-a răsturnat cu maşina

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS