7.9 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentA murit la 19 ani, după ce mașina în care se afla a intrat într-un copac

A murit la 19 ani, după ce mașina în care se afla a intrat într-un copac

O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Căldăraru din sudul judeţului Argeş.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş a anunţat că pompierii au intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare şi trei ambulanţe SMURD. Salvatorii au constatat că trei persoane erau rănite, iar două dintre acestea se aflau în interiorul autoturismului, scrie Agerpres.

„Pentru cele două victime de sex feminin a fost nevoie ca pompierii să execute manevre de descarcerare, ulterior predându-le echipajelor medicale. Una dintre persoanele extrase, cu vârsta de 19 de ani, nu prezenta semne vitale şi i s-au efectuat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, fără succes, declarându-se decesul”, se precizează într-un comunicat al ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, cealaltă tânără, în vârstă de 18 ani, suferise politraumatisme în zona abdominală. Ea a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi transportată la spital, împreună cu personalul medical de pe ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă. De asemenea, un tânăr care prezenta leziuni în zona bazinului şi la cap a fost preluat de către un echipaj SMURD şi transportat la spital.

Șoferul, cercetat pentru ucidere din culpă

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. „Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Costeşti s-a stabilit că un tânăr de 24 de ani, din Buzoeşti, care conducea un autoturism pe DN 65A, din direcţia Buzoeşti către Miroşi, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat într-un copac de pe partea stângă”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

Potrivit primelor informații șoferul nu consumase alcool. Pe numele acestuia a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Citește și: Incendiu într-o casă din Olănești. Un bărbat a murit

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS