0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment12 persoane au murit şi alte 13 sunt rănite într-un accident de mină de cărbune din China

12 persoane au murit şi alte 13 sunt rănite într-un accident de mină de cărbune din China

Cel puţin 12 persoane au murit, iar alte 13 au fost rănite într-un accident de mină de cărbune, în nord-estul Chinei, anunţă joi presa de stat, potrivit news.ro.

Drama a avut loc miercuri, la ora locală 15.50 (9.50, ora României), într-o mină situată la periferia oraşului Jixi, în provincia Heilongjiang, potrivit televiziunii publice chineze CCTV.

„Un accident” implicând un vehicul care permite coborârea în mină „s-a soldat cu 12 morţi şi 13 răniţi”, precizează joi postul.

Cauzele catastrofei „fac obiectul unei anchete”, precizează CCTV.

Securitatea minelor din China s-a îmbunătăţit în ultimele decenii, dar şi mediatizarea acestor accidente, dintre care multe erau muşamalizate.

Însă accidente continuă să aibă loc în mod regulat, din cauza unui pericol inerent al sectorului şi unei aplicări uneori aleatorii a consemnelor de securitate.

În noiembrie, un accident în altă mină de cărbune s-a soldat cu 11 morţi

În noiembrie, un accident în altă mină de cărbune din Heilongjiang s-a soldat cu 11 morţi.

În septembrie, cel puţin 16 persoane au murit într-un incendiu mîntr-o mină de cărbune, în provincia Guizhou (sud-vest).

Surparea unei mine de cărbune sub cerul liber, în februarie, în Mongolia Inferioară (nord), s-a soldat cu 53 de morţi. Zeci de persoane şi de vehicule au fost îngropate atunci.

Citeşte şi: Guvernul a aprobat ajutor de urgenţă pentru victimele tragediei de la Odorheiu Secuiesc

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS