0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentIncident în Călimănești. Bănuit de încălcarea ordinului de protecție, reținut

Incident în Călimănești. Bănuit de încălcarea ordinului de protecție, reținut

Un bărbat de 50 de ani din orașul Călimănești a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de încălcarea ordinului de protecție provizoriu.

Pe 2 ianuarie, în jurul orei 11.30, o femeie de 35 de ani din orașul Călimănești a sesizat poliția în legătură cu un conflict spontan. Ea ar fi fost amenințată și ulterior agresată fizic de către fratele ei. Polițiștii au intervenit, emițând un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile împotriva bărbatului.

La ora 14.30, polițiștii au primit o nouă sesizare că bărbatul ar fi încălcat ordinul de protecție. Acesta a intrat în curtea locuinței femeii. A fost identificat de către patrula de poliție deplasată la fața locului.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

Astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi pentru luarea unei măsuri legale. Cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și încălcarea ordinului de protecție.

Citește și: Campanie de colectare gratuită a brazilor în Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS