Patru persoane au fost atacate cu un cuțit, miercuri, într-un tren aflat într-o stație din Tokyo. Suspectul a fost deja arestat de Departamentul Poliției Metropolitane nipone, a anunțat miercuri postul public de televiziune NHK, citând poliția locală, potrivit Reuters.
Potrivit televiziunii japoneze NHK, care îi citează pe anchetatori, incidentul a avut loc în jurul orei locale 23.00.
Conform sursei citate, a fost semnalat faptul că o femeie mânuia un cuțit în trenul din gara JR Akihabara din Tokyo, iar până în prezent patru persoane au fost transportate la spital cu răni.
This video, showing Japanese police officers inside of a Yamanote Line train, is being shared in connection with a stabbing incident at Tokyo's Akihabara station tonight. The Asahi Shimbun reports that the suspect, a woman, has been arrested.pic.twitter.com/fmu4UFrkFB https://t.co/cXUPEVkjb7
— Jeffrey J. Hall 🇯🇵🇺🇸 (@mrjeffu) January 3, 2024
Pe rețelele de socializare a apărut deja o înregistrare video cu momentul intervenției unor polițiști.
Persoana despre care se crede că ar fi purtat cuțitul a fost deja arestată, iar Departamentul Poliției Metropolitane investighează detaliile incidentului.
Citeşte şi: Prins conducând beat şi fără permis de două ori în aceeaşi zi