Tribunalul Dolj a dispus menţinerea arestului preventiv faţă de doi tineri de 21 şi 22 de ani, ambii din Craiova, acuzaţi de trafic de droguri, respectiv deținere de droguri, refuzul recoltării de probe biologice şi trafic de droguri. Procurorii DIICOT susţin că inculpaţii au vândut droguri de risc consumatorilor din Dolj, printre care se află şi mai mulţi minori. În prezent, unul dintre inculpaţi este judecat pentru conducere fără permis.
Anchetatorii au precizat că, în cursul anului 2023, inculpaţii au vândut canabis consumatorilor din Dolj. Printre aceştia se află şi minori.
„S-a reținut că, în perioada aprilie-septembrie 2023, inculpații au comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis), către consumatori din județul Dolj, inclusiv minori. Cu privire la cel de-al doilea inculpat a rezultat, pe baza probelor administrate, că a deținut și consumat droguri de risc (canabis). La data de 28.10.2022 a fost depistat de organele de poliție conducând un autoturism și testat pentru consumul de droguri, rezultând că este pozitiv la canabis. A refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii prezenței unor substanțe psihoactive”, spun procurorii DIICOT.
Pe data de 3 octombrie 2023, au fost efectuate trei percheziţii domiciliare, în municipiul Craiova. Au fost ridicate grindere și un cântar electronic de precizie, precum și suma de 12.400 de lei.
Doi craioveni, în arest pentru trafic de droguri
Tot pe 3 octombrie, procurorii au dispus reţinerea inculpaţilor. Unul este acuzat de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Al doilea de trafic de droguri de risc, deţinere de droguri de risc și refuzul recoltării de probe biologice. Pe 4 octombrie, cei doi craioveni au fost duşi la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea anchetatorilor şi a dispus arestarea inculpaţilor pe o perioadă de 30 de zile.
Din octombrie, instanţa de judecată a prelungit de trei ori mandatele de arestare emise pe numele inculpaţilor, ultima oară în decembrie.
Cei doi craioveni au fost deferiţi justiţiei la jumătatea lunii noiembrie. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj şi se află în procedură de cameră preliminară.
Unul dintre inculpaţi, judecat pentru conducere fără permis
Unul dintre craiovenii arestaţi este recidivist. În mai 2022, a fost condamnat definitiv într-un dosar în care a fost acuzat de abuz de încredere. Potrivit anchetatorilor, inculpatul „și-a însușit o curea marca Gucci, bun ce i-a fost încredințat de persoana vătămată pentru a-l prezenta unei cunoștințe de-ale sale, și ulterior a refuzat restituirea acesteia persoanei vătămate”.
Pentru că fapta a fost comisă când era minor (iunie 2019), instanţa a dispus faţă de acesta măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni. În martie, anul acesta, acelaşi craiovean a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis. Acest dosar se află pe rolul Judecătoriei Craiova.
Al doilea inculpat, prins cu droguri
Celălalt inculpat din dosar a fost cercetat de DIICOT într-un alt dosar de deţinere de droguri. În noiembrie 2020, poliţiştii au găsit asupra sa două pliculeţe două pliculețe care conțineau fragmente vegetale. Ulterior, procurorii DIICOT au dispus renunţare la urmărire penală. Soluţia procurorilor a fost menţinută de Tribunalul Dolj, instanţă care a confirmat renunţarea la urmărirea penală.
S-a reținut că nu există un interes public în continuarea urmăririi penale, „ținând cont de disproporția vădită între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea procesului penal și gravitatea urmărilor produse prin săvârșirea infracțiunii”.
Citeşte şi: Patru copii și un adult, răniți de petarde în noaptea de Revelion