-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBărbat înjunghiat lângă o sală de jocuri de noroc

Bărbat înjunghiat lângă o sală de jocuri de noroc

Un bărbat a fost înjunghiat, în noaptea de luni spre marţi, în apropierea unei săli de jocuri de noroc din municipiul Piteşti. Agresorul a fost reţinut de anchetatori, transmite Agerpres.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, un bărbat de 38 de ani, din judeţul Caraş-Severin, a fost dus la spital după ce a fost rănit cu un cuţit de către o altă persoană, în zona unei săli de jocuri de noroc din Piteşti.

„Din primele verificări, s-a stabilit că persoana bănuită de săvârşirea faptei este un bărbat de 38 de ani, din Piteşti, care a fost depistat de poliţişti şi condus la sediul poliţiei pentru cercetări”, arată sursa citată. Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de tentativă la omor.

A fost făcut dosar penal

„În urma concluziilor preliminare referitoare la starea victimei, precum şi a cercetărilor cu privire la modalitatea de săvârşire a faptei, în cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor, în care cercetările sunt desfăşurate de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, împreună cu poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş. După administrarea probatoriului, bărbatul de 38 de ani, din Piteşti, a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă”, precizează Parchetul.

Citește şi: Percheziții DNA la sediile unor instituţii publice şi la persoane fizice

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS