-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentGrav accident rutier pe E 85. O tânără a murit

Grav accident rutier pe E 85. O tânără a murit

O tânără de 25 de ani a murit, duminică, în urma unui accident rutier produs pe drumul european E 85, pe raza localităţii Vlădeni, Botoșani.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, în accident au fost implicate două autoturisme, iar tânăra decedată a rămas încarcerată.

„Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani s-au deplasat cu:

  • o autospecială de descarcerare,
  • o autospecială de stingere cu apă şi spumă,
  • două ambulanţe SMURD, din care şi cea de terapie intensivă mobilă,
  • o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Ajunşi la faţa locului, aceştia au constatat că într-unul dintre autoturisme, pe scaunul din dreapta şoferului, o femeie era încarcerată. Acesta a fost scoasă din maşină de pompieri şi predată echipajelor medicale, care au început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, eforturile au fost zadarnice, fiind declarat decesul”, au precizat oficialii ISU.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati au ajuns şi şoferii celor două autoturisme.

Accidentul s-a produs ca urmare a intrării pe contrasens a unuia dintre autoturisme. Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Citește și: Ceață pe Autostrăzile A2 și A3

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS