0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Olt: Un limitator de înălțime a căzut peste o mașină. Un mort și doi răniți

(VIDEO) Olt: Un limitator de înălțime a căzut peste o mașină. Un mort și doi răniți

-

Traficul rutier pe DN 6 este blocat, pe ambele sensuri de deplasare, în comuna Dăneasa, după ce un limitator de înălțime a căzut peste o mașină. În urma evenimentului au rezultat trei victime:

  • una a fost găsită în stop cardio-respirator,
  • o victimă încarcerată, conștientă,
  • o victimă în afara autoturismului, conștientă.

Persoana aflată în stop cardio-respirator, de 44 de ani, a fost declarată decedată. La spital vor mai fi transportați doi bărbați, în vârstă de 18 și 42 de ani. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, ce transporta un utilaj, condus de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din comuna Studina, județul Olt, ar fi acroșat un limitator de înălțime, iar o porțiune din acesta s-ar fi desprins și ar fi căzut pe un autoturism condus de un tânăr, de 18 ani, din orașul Drăgănești-Olt.

Echipaje din cadrul Stației Stoenești, Detașamentului Caracal și Detașamentului Slatina, au acționat cu:

  • două autospeciale de stingere, prevăzute cu accesorii pentru descarcerare,
  • două echipaje SMURD,
  • o autospecială pentru descarcerare,
  • o autospecială pentru descarcerări grele,
  • o autospecială pentru primă intervenție. .

Polițiștii sunt prezenți la fața locului pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului.

Citește și: Râmnicu Vâlcea: Amenajare trecere la nivel linie CF cu dale elastice la strada Drumul Gării

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS