3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi răniţi, după ce un autoturism a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat într-o curte

Doi răniţi, după ce un autoturism a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat într-o curte

Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce autoturismul în care se aflau a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat într-o curte, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Accidentul s-a produs pe DN 7C, în localitatea Merişani

„Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş s-a stabilit că un bărbat de 51 de ani, din Băiculeşti, care conducea un autoturism pe DN 7C, din direcţia Curtea de Argeş către Piteşti, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă, intrând într-un stâlp de electricitate şi în gardul unui imobil, răsturnându-se pe plafon, în curtea unei gospodării”, se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş, conform Agerpres.

Două persoane au fost rănite

Două persoane, şoferul şi o femeie de 49 de ani, pasageră în autoturism, au fost rănite şi au fost transportate la spital.

„Echipajele SMURD şi SAJ au preluat şi transportat la spital două persoane. A fost vorba despre un bărbat preluat de către echipajul SAJ şi o femeie cu vârsta de 49 de ani, care prezenta răni în zona capului şi a fost preluată de către paramedicii SMURD”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Citeşte şi: Coșul minim de cumpărături s-a scumpit cu 18% față de anul trecut

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS