7 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraioveancă înșelată timp de 7 ani de o femeie care se dădea bărbat

Craioveancă înșelată timp de 7 ani de o femeie care se dădea bărbat

O craioveancă de 58 de ani a fost înșelată timp de 7 ani de o femeie care să dădea drept bărbat. Aceasta îi promisese că o ia de nevastă.

Poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Craiova au executat 3 percheziţii la locuinţele şi locul de muncă ale unei femei de 38 de ani, din municipiu.

Activităţile au avut loc în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Au fost ridicate mai multe mijloace de probă.

O femeie de 38 de ani, din Craiova, este bănuită că ar fi indus-o eroare pe o femeie de 58 de ani, din municipiu. Scopul era de a obține de la aceasta de foloase patrimoniale injuste.

În perioada noiembrie 2016-decembrie 2023, femeia de 38 de ani şi-ar fi creat o identitate fictivă, de cetăţean român stabilit în străinătate. Prin intermediul mesageriei electronice a abordat-o pe persoana vătămată câştigându-i încrederea.

Femeia, prin diverse pretexte, inclusiv promisiunea de căsătorie, ar fi determinat-o pe persoana vătămată să-i transfere diverse sume de bani. Femeia a efectuat 101 de transferuri bancare, în total 242.000 de lei şi 17.000 de euro.

Femeia de 38 de ani a fost condusă la audieri, potrivit IPJ Dolj. A fost dispusă reţinerea acesteia, pentru 24 de ore, pentru înşelăciune (101 acte materiale).

Ieri, persoana reţinută a fost prezentată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Craiova. Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Citește și: A construit din 700.000 de bețe de chibrit replica Turnului Eiffel. Nu a intrat Guinness World

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS