Un grav accident rutier s-a petrecut pe DJ 678, în localitatea Drăgoești, în urma căruia o persoană a murit și patru au fost rănite.
Potrivit IPJ Vâlcea, o coliziune a avut loc între un autoturism și o autoutilitară.
În urma impactului, din păcate, conducătorul autoturismului, un bărbat de 57 de ani, din județul Olt, a decedat.
Totodată, în accident, au mai fost rănite alte 4 persoane, din județul Olt, aflate în autoutilitară. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
S-au deplasat de urgență forte din cadrul Punctului de Lucru Dobroteasa și al Detașamentului de Pompieri Drăgășani cu:
- o autospecială de stingere cu modul de descarcerare,
- o ambulanță SMURD,
- 3 ambulanțe SAJ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.
Citește și: I-a promis că o ia de nevastă și a trimis-o la produs la 16 ani