4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentȘofer cu alcoolemie de 3,47, arestat preventiv

Șofer cu alcoolemie de 3,47, arestat preventiv

Un şofer a fost arestat preventiv de Judecătoria Mangalia, după ce a condus o maşină având o alcoolemie de 3,47 g/l alcool pur în sânge. Bărbatul nu deţinea permis de conducere, iar autoturismul respectiv nu avea montate plăcuţele de înmatriculare.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au anunţat luni, că un bărbat a fost reţinut după ce a fost prins în timp ce conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără permis, conform news.ro

„În noaptea de 10/11.02.2024, în jurul orei 00:15, B.C. a fost depistat în timp ce conducea autoturismul AUDI A4, care nu avea montate plăcuţele cu numerele de înmatriculare şi avea un mers sinuos. În urma verificărilor s-a constat că nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Din acest motiv, a fost condus la Spitalul Municipal Mangalia, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, în urma testării rezultând o îmbibaţie alcoolică de 3.47 g/l alcool pur în sânge”, au transmis procurorii. Bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Mangalia care a decis arestarea sa preventivă.

Citește şi: (Proiect) Olimpicii care au obţinut premii ar putea să se înscrie la liceu fără susținerea Evaluării Naționale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS