2.8 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAdolescentul care și-a înjunghiat iubita în Severin, apoi s-a înjunghiat în gât, operat la SCJU Craiova. Care este starea lui

Adolescentul care și-a înjunghiat iubita în Severin, apoi s-a înjunghiat în gât, operat la SCJU Craiova. Care este starea lui

Adolescentul de 16 ani, care în cursurl zilei de ieri a înjunghiat o fată de aceeași vârstă, în Drobeta Turnu Severin, apoi s-a înjunghiat și el în gât, a fost adus de urgență la SCJU Craiova.

„Tânărul de 16 ani a fost transferat în cursul după-amiezii de ieri la UPU a SCJU Craiova, de la SJU Dr. Tr. Severin, după ce a primit primele îngrijiri medicale de urgență la spitalul din Dr. Tr. Severin. La sosirea în UPU tânărul era în stare gravă, dar stabil hemodinamic, prezentând multiple plăgi înjunghiate în zona cervicală, bilateral. A fost operat de urgență de către o echipa chirurgicală multidisciplinară, formată din medici de la Chirurgie Pediatrică și medici de la Chirurgie Vasculară.

Actual este internat în Clinica ATI pentru chirurgie pediatrică. Este stabil, primește tratament complex de reanimare și este monitorizat permanent”, au declarat reprezentanții SCJU Craiova.

Vă reamintim că în cursul zilei de ieri, adolescentul a înjunghiat-o pe fata de 16 ani în plină stradă. Aceasta ar fi fost iubita lui și, cel mai probabil, incidentul a pornit de la un conflict între cei doi. Fata a ajuns și ea la spital, însă rănile adolescentului au fost mai grave. Ambii sunt elevi  ai Colegiului Naţional Traian din Drobeta Turnu Severin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS