2.9 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljŞapte inculpaţi, în arest pentru trafic de droguri

Şapte inculpaţi, în arest pentru trafic de droguri

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus arestarea preventivă a şapte persoane acuzate de trafic de droguri de risc și de mare risc. Procurorii DIICOT au explicat că inculpaţii au vândut canabis, ecstasy și cocaină consumatorilor din Dolj şi Mehedinţi. Pe 21 februarie, patru dintre inculpaţi au fost prinşi în flagrant, în timp ce vindeau o cantitate de canabis cu 2.000 de lei.

Potrivit anchetatorilor, în total, în acest dosar penal sunt cercetaţi 12 inculpaţi. Toţi sunt acuzaţi de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

„Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 2023 – februarie 2024, aceștia, precum și alți 5 inculpați (doi aflați în executarea unor pedepse privative de libertate, în alte cauze penale și trei care se sustrag cercetărilor), au comercializat în mod repetat droguri de risc (canabis) și de mare risc (ecstasy și cocaină) către consumatori de pe raza județelor Dolj și Mehedinți. De asemenea, în cursul zilei de 21.02.2024, patru dintre inculpați au fost prinși în flagrant imediat ce au vândut o cantitate de canabis, pentru suma de 2.000 lei. 

În urma celor 11 percheziții domiciliare efectuate la aceeași dată, pe raza celor două județe, au fost identificate și ridicate o cantități de canabis, MDMA (ecstasy) și cocaină, grindere, cântare electronice, obiecte purtând urme de substanță, telefoane mobile, sume de bani, precum și alte mijloace de probă”, au explicat procurorii.

Şapte inculpaţi, arestaţi preventiv

Pe 21 februarie, procurorii DIICOT au dispus reţinerea a şapte inculpaţi. Ulterior, pe 22 februarie, anchetatorii au formulat propunere de arestare preventivă, atât pentru cei șapte inculpați reținuți, cât și pentru cei doi aflați deja în arest. De asemenea, s-a solicitat arestarea preventivă în lipsă a celor trei inculpați care se sustrag cercetărilor.

Judecătorii au dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a celor şapte inculpaţi. O zi mai târziu, pe 23 februarie, instanţa a dispus plasarea sub control judiciar a altui inculpat din acest dosar. A fost dispusă disjungerea cauzei în cazul ultimilor patru inculpaţi din dosar. Solicitarea de arestare preventivă a acestora se va judeca pe data de 1 martie.

Un inculpat judecat pentru omor, altul pentru trafic de droguri

Cei doi bărbaţi aflaţi deja în arest preventic sunt judecaţi pentru omor, respectiv trafic de droguri. Dosarul de omor se află pe rolul Tribunalului Dolj. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 29 februarie. Bărbatul este acuzat că, pe 14 iulie 2023, a înjunghiat o femeie. Victima a decedat în urma leziunilor suferite.

Dosarul de trafic de droguri se judecă la Tribunalul Mehedinţi. Anchetatorii au susţinut că inculpatul din acest dosar a vândut canabis și cocaină consumatorilor din Mehedinți.

Citeşte şi: Şoferul turc prins drogat la volanul unui tir, condamnat cu suspendare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS