-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentProtest în fața unei școli după ce un elev din clasele primare ar fi fost violat de două ori în toaletă 

Protest în fața unei școli după ce un elev din clasele primare ar fi fost violat de două ori în toaletă 

Zeci de părinți au protestat luni dimineață în fața Școlii „Nicolae Titulescu” din București după ce în spațiul public au apărut informații că un elev din clasele primare a fost violat de două ori în toaleta instituției de învățământ, relatează Antena 3, televiziune care a prezentat acest caz șocant.

Părinții care au venit la protest au spus că se tem să își mai lase copiii la ore și așteaptă, urgent, răspunsuri din partea directoarei școlii, după ce părinții unui băiețel care are acum 10 ani au reclamat că acesta a fost violat de două ori în toaleta școlii. În primul caz, presupusul violator avea numai 11 ani, iar victima 8 ani.

Dosarul s-a clasat pentru că violatorul era prea mic pentru a răspunde penal

Dosarul s-a clasat, însă, pentru că violatorul era prea mic pentru a răspunde penal, scrie sursa citată, adăugând că cei din conducerea unității de învățământ ar fi mușamalizat totul în exterior, iar în școală, victima a devenit ținta bullying-ului.

Tocmai fiindcă toată lumea știa că el este băiețelul violat din toaletă. Așa a ajuns să fie violat a doua oară, a spus mama acestuia, la un an și câteva luni distanță de prima agresiune. „A fost violat de două ori! De două ori, nu o dată! De două ori! Prima dată avea 8 ani când a fost abuzat. Era clasa zero”, a spus mama copilului.

Şcoala a reacționat cu un comunicat

După ce în spațiul public s-a aflat despre acest caz , școala „Nicolae Titulescu” a reacționat cu un comunicat în care spune că a pus la informația organelor abilitate toate informațiile necesare și a desfășurat anchete interne.

„Când ne-a fost sesizată posibilitatea comiterii de abuz asupra unui elev, de către un alt elev al școlii, am pus la dispoziția organelor abilitate, din prima clipă, absolut toate informațiile necesare clarificării situației. Din perspectiva instituției noastre si a prerogativelor legale ce ne revin, am desfășurat, în egală măsură, anchete interne, în spiritul unei maxime transparențe si dorinței sincere de a clarifica toate aspectele.

În cadrul procedurii judiciare, primul dosar a fost clasat, în anul 2022. Ulterior, o altă plângere la organele abilitate, cu privire la același elev, a condus la deschiderea unui alt dosar, care este in curs de desfășurare.

Menționăm că din considerente legale și procedurale, cât și pentru a proteja intimitatea elevilor potențial implicați, până la concluziile oficiale ale unei anchete, am considerat oportun să existe discreție cu privire la caz, neasumând riscul traumatizării psiho-emoționale sau excluziunii pentru vreun copil înscris la școala noastră”, a spus școala într-un comunicat citat de G4Media.

Citeşte şi: Exercițiu de amploare al NATO în nordul Europei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS