7.3 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOlt: Prins conducând fără permis, după o urmărire pe mai multe străzi

Olt: Prins conducând fără permis, după o urmărire pe mai multe străzi

Un bărbat de 44 de ani, din municipiul Slatina, a fost prins, ieri, conducând fără permis pe o stradă din municipiu.

Polițiștii rutieri au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism ce circula pe strada Toamnei, din municipiul Slatina.

Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor, s-a procedat la urmărirea acestuia pe mai multe străzi.

Pe strada Armoniei, autoturismul a fost blocat în trafic. Conducătorul auto a coborât din autoturism și a încercat să se sustragă. El a fost prins și imobilizat de către polițiști.

În urma legitimării, acesta a fost identificat ca fiind un bărbat, de 44 de ani, din municipiul Slatina.

Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat testarea cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.

Polițiștii au mai stabilit faptul că acesta ar fi acroșat un autoturism pe strada Armoniei. În urma evenimentului nu au rezultat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.

Pentru abaterile săvârșite, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 4.125 de lei. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Citește și: (VIDEO) Opt cetățeni străini salvați de polițiștii de frontieră dintr-un camion frigorific

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS