Migranți din țări afro-asiatice erau ascunși în semiremorca unui autocamion frigorific. Au fost salvaţi de poliţiştii de frontieră din Giurgiu
Azi dimineață, la Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară un autocamion tip frigorific, condus de un turc, de 26 ani. În act turcul care transporta condimente, din Turcia pentru Germania.
La controlul de frontieră, polițiștii au depistat opt persoane, șapte bărbați și o femeie, cu vârste între 18 și 35 de ani.
La momentul coborârii din mijlocul de transport, persoanele au acuzat o stare de rău și hipotermie. Polițiștii de frontieră le-au acordat de îndată primul ajutor și au solicitat prin SNUAU 112 sprijin medical.
La fața locului au sosit echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Giurgiu. Migranții au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, pentru acordarea de ajutor de specialitate.
După stabilizarea stării de sănătate și externarea cetățenilor străini, aceștia vor fi preluați, împreună cu șoferul turc, de către Poliția de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor.
Citește și: Donatorii de sânge vor beneficia de reducerea impozitelor