5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTrei pompieri mehedințeni, salvatori pentru o mamă și fiul ei

Trei pompieri mehedințeni, salvatori pentru o mamă și fiul ei

Trei pompieri mehedințeni au fost salvatori pentru o mamă și fiul ei, care au fost implicați, azi dimineață, într-un accident rutier.

Plt. adj. Ilie Ionuț, plt. adj. Dincă Bogdan și plt. adj. Șerban Constantin, în timp ce se îndreptau spre subunitate, au intervenit la un accident rutier produs pe DN 6, în apropierea orașului Filiași.
În accident a fost implicat un singur autoturism care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
Pompierii din cadrul Stației de Pompieri Strehaia au sărit imediat în ajutorul persoanelor aflate în autoturism și au reușit să evacueze în siguranță o femeie și pe băiatul acesteia. Cei doi erau conștienți și cooperanți, nefiind nevoie de intervenția echipajelor medicale.
Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor, prin deconectarea bornelor de la acumulatorul autoturismului.
Datorită intervenției lor prompte nu a mai fost nevoie de solicitarea colegilor acestora din tura de serviciu.

Ei ne demonstrează în fiecare zi că ajutorul neașteptat poate face o diferență semnificativă în viețile oamenilor.

Citește și: Fiii lui Gabriel Garcia Marquez au publicat un roman neterminat al tatălui lor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS