-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn bărbat a lovit mai mulți polițiști, iar apoi a încercat să-i mituiască

Un bărbat a lovit mai mulți polițiști, iar apoi a încercat să-i mituiască

Un bărbat din Iaşi a fost reţinut de procurorii Serviciului Teritorial Iaşi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru dare de mită, ultraj refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, distrugere şi ameninţare, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de DNA, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, bărbatul ar fi promis unor agenţi de poliţie remiterea unor foloase necuvenite, constând în sume de bani cuprinse între 3.000 lei şi 30.000 de euro, pentru ca poliţiştii să nu dispună faţă de acesta măsurile legale, în legătură cu mai multe infracţiuni săvârşite în urmă cu puţin timp, respectiv ar fi provocat distrugeri unui autoturism cu care s-ar fi şicanat în trafic şi ar fi acroşat un alt autovehicul în parcarea unui mall.

Bărbatul l-ar fi lovit pe unul dintre poliţişti

„Concret, în data de 19 februarie 2024, în timp ce se afla în sediul unei secţii de poliţie din municipiul Iaşi unde urma să fie cercetat pentru aspectele menţionate mai sus, inculpatul ar fi ameninţat doi poliţişti cu exercitarea unor violenţe fizice. L-ar fi lovit pe unul dintre ei, după care, observând că această abordare nu va duce la nici un rezultat favorabil, acesta din urmă le-ar fi oferit agenţilor sumele de bani menţionate mai sus pentru a nu fi tras la răspundere penală”, se precizează în comunicatul DNA.

Bărbatul urmează să fie prezentat, joi, în faţa magistraţilor de la Tribunalului Iaşi, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Citește şi: Liceu evacuat după ce a fost găsit un posibil proiectil în clădire

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS