3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMașină în flăcări pe A1

Mașină în flăcări pe A1

Un autoturism a luat foc, duminică, pe autostrada A1, în zona localităţii argeşene Răteşti, traficul fiind restricţionat pe sensul spre Bucureşti.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş a anunţat că incidentul s-a produs în zona kilometrului 80, pompierii intervenind cu o autospecială pentru stingerea incendiilor şi cu o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat.

„Este vorba despre un incendiu care se manifestă generalizat la autoturism. Nu au fost identificate victime”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române, circulaţia a fost restricţionată pe prima bandă şi cea de urgenţă ale sensului de mers spre Bucureşti, valorile de trafic fiind în creştere.

CITEȘTE ȘI: O ucraineancă de 68 de ani și-a omorât soțul într-un apartament din București

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS