7.6 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentExcavator lovit de tren după ce şoferul nu s-a asigurat

Excavator lovit de tren după ce şoferul nu s-a asigurat

Un tren care circula pe ruta Iaşi – Braşov a lovit luni, 11 martie, un excavator al cărui şofer nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată. În urma accidentului, pasagerii şi personalul feroviar nu au fost răniţi. Locomotiva şi infrastructura feroviară au fost avariate în urma impactului.

Reprezentanţii CFR SA au anunţat că luni, în jurul orei 09.50, trenul IR 1541 a lovit un excavator al cărui conducător auto nu s-a asigurat la o trecere la nivel cu calea ferată, situată între staţiile Urecheşti şi Căiuţi.

“Din informaţiile transmise de la faţa locului, pasagerii şi personalul feroviar din trenul IR 1541 nu au fost răniţi, fiind însă înregistrate pagube materiale atât la elementele infrastructurii feroviare, cât şi la locomotiva trenului.

Trenul IR 1541, care circulă în relaţia Iaşi – Braşov, este oprit la locul accidentului rutier până la finalizarea cercetărilor desfăşurate de către organele abilitate, dar şi intervenţiilor pentru remedierea deranjamentelor la elementele infrastructurii feroviare – stâlp LC avariat, fir de contact rupt”, au precizat reprezentanţii CFR SA.

Ei au menţionat că firul I de pe intervalul Urecheşti şi Căiuţi nu este tranzitat de alte trenuri, însă firul II fiind închis pentru lucrări, repunerea în circulaţie a trenului IR 1541 pe firul I, cu o altă locomotivă, se va realiza după finalizarea cercetărilor la locul accidentului şi a intervenţiilor de remediere a deranjamentelor la componentele infrastructurii feroviare avariate.

Citește şi: Un copil şi părinţii lui, salvaţi cu elicopterul dintr-un incendiu de vegetaţie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS