2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment15 percheziții într-un dosar de vătămare corporală și evaziune fiscală. Un medic plastician, cercetat

15 percheziții într-un dosar de vătămare corporală și evaziune fiscală. Un medic plastician, cercetat

Polițiștii din Constanța au efectuat, astăzi, 15 percheziții, într-un dosar penal de vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală.

Perchezițiile sunt efectuate în municipiul București, la locuințele a două persoane fizice și la sediile a două persoane juridice, care au ca obiect de activitate prestarea de servicii medicale.
În perioada august 2020 – ianuarie 2024, un bărbat ar fi efectuat intervenții chirurgicale estetice și reconstructive. În urma intervențiilor ar fi rezultat vătămarea corporală a zece persoane.
Prejudiciul cauzat în dosar este de 1.978.000 de euro.

Ar fi vorba despre „medicul vedetelor”, Shamieh Hussein. Acesta ar fi efectuat implanturi de silicoane și botox. Operatiile s-ar fi infectat ulterior. Până acum s-au identificat 10 persoane vătămate care au depus plângere și s-au constituit parte civiliă cu suma respectivă de bani. Banii reprezintă daune materiale și morale.

În cauză se efectuează verificări și cu privire la săvârșirea infracțiunilor de corupere sexuală și rele tratamente aplicate minorului.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La acțiune participă și:

  • polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Serviciul de Investigare a Criminalității Economico – Financiare și Serviciul Criminalistic,
  • polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale,
  • luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Citește și: (VIDEO) Doi scandalagii din Calafat au fost reținuți

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS