Un microbuz în care se aflau opt persoane si un TIR au fost implicate, joi seara, într-un accident rutier produs pe DN 1A, în judetul Dâmbovita. Doua femei si un barbat au fost transportati la spital.
Accidentul s-a produs pe DN 1A, în comuna Butimanu, satul Lucianca. La fața locului au fost trimise o:
- autospecială de stingere cu modul de descarcerare,
- două ambulanţe SMURD,
- o ambulanţă aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa.
Polițiștii au stabilit, în urma primelor verificări, că şoferul unui microbuz de 8+1 locuri, un bărbat de 48 de ani, din Cojasca, a acroşat cu partea din spate un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 44 de ani, care s-ar fi deplasat pe acelaşi sens. ”În urma impactului, microbuzul ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi intrat în şanţ. În microbuz s-ar fi aflat 8 persoane. Trei dintre acestea ar avea nevoie de îngrijiri medicale”, a arătat IPJ Dâmboviţa.
Citește și: 10 persoane, arestate preventiv pentru trafic de migranți