2.8 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentO tânără s-a electrocutat după ce s-a urcat pe un tren dezafectat

O tânără s-a electrocutat după ce s-a urcat pe un tren dezafectat

O tânără de 20 de ani a fost găsită electrocutată lângă un tren dezafectat. Aceasta s-ar fi urcat împreună cu un băiat pe vagon, în gara din Cluj-Napoca. Tânăra a fost transportată de urgenţă de spital. Băiatul nu a fost rănit.

Apelul la 112 a venit in jurul orei 5 dimineața. Fata era căzută pe peron când salvatorii au ajuns la faţa locului. Anterior, tânăra s-ar fi urcat pe un tren dezafectat şi s-a electrocutat. 

„Un echipaj SMURD și o autospecială cu modul de descarcerare, din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, au fost solicitate pentru a acorda primul ajutor calificat unei tinere, în vârstă de aproximativ 20 de ani, care s-a electrocutat pe o garnitură de tren garată în apropiere de Gara Cluj-Napoca.

Echipajele operative s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au găsit tânăra căzută pe peron, în stare de semiconstiență și cu o mare parte din corp afectată de arsuri. Aceasta a primit asistență medicală de la echipajul SMURD, după care a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate”, potrivit ISU Cluj.

Împreună cu fata era şi un tânăr de 24 de ani, care nu a fost electrocutat.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiuni de vătămare corporală din  culpă, urmând a fi stabilite toate împrejurãrile evenimentului.

Citește și: Un studiu susține că virusul SARS-CoV-2 rămâne în sânge mai mult de un an

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS