4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBebeluș găsit mort într-o mașină de spălat

Bebeluș găsit mort într-o mașină de spălat

Un bebeluș a fost găsit mort într-o mașină de spălat. Descoperirea macabră a fost făcută într-o locuință din Vatra Dornei, județul Suceava. Mama, de 32 de ani, și-ar fi învelit copilul și ar fi încercat să-l ascundă. Atenție, detaliile sunt șocante și vă pot afecta emoțional!

Femeia din Suceava și-a învelit copilul nou născut într-o pătură și l-a ascuns în mașina de spălat din gospodărie. Trupul neînsuflețit al bebelușului a fost descoperit ziua următoare de oamenii legii, iar autopsia urmează să dezvăluie ce s-a întâmplat cu adevărat.

Femeia născuse pe 14 martie. Ziua următoare a fost nevoită să meargă la spital din cauza unor probleme de sănătate apărute în urma nașterii. Medicii și-au dat seama că femeia tocmai devenise mamă și, când au văzut că aceasta neagă adevărul, au alertat poliția.

Oamenii legii au mers la spital, unde au audiat-o pe femeie. Într-un final, a recunoscut că tocmai ce a născut. Femeia, care mai are un copil, a susținut în fața polițiștilor că bebelușul s-a născut deja mort, relatează Monitorul de Suceava.

Ulterior, oamenii legii au mers acasă la femeie, unde au început verificările. Trupul neînsuflețit al copilului a fost dus la morgă pentru autopsie.

În paralel, ancheta a fost preluată de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și vizează infracțiunea de pruncucidere.

Citește și: (VIDEO) Un monument istoric, cuprins de flăcări în Râmnicu Vâlcea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS