0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn tânăr și-a ucis în bătaie bunicul

Un tânăr și-a ucis în bătaie bunicul

Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost arestat preventiv pentru acuzaţia că şi-ar fi ucis bunicul, în vârstă de 72 de ani. I-a aplicat mai multe lovituri cu un corp dur, în zona capului, în apartamentul în care locuiau împreună, din Zalău, transmite Agerpres.

„Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că în data de 20 martie, inculpatul i-a aplicat victimei (…), bunicul său, lovituri multiple cu un corp dur, în zona capului, cauzându-i acestuia plăgi contuze şi fracturi ale cutiei craniene cu hemoragie extinsă meningo-cerebrală, leziuni în urma cărora a survenit decesul victimei.

Infracţiunea s-a produs în apartamentul victimei, situat în municipiul Zalău, în care locuia şi inculpatul, din toamna anului 2023”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, transmis vineri.

Agresorul a fugit de la locul faptei, fiind prins ulterior

Potrivit sursei citate, inculpatul a fugit de la locul faptei, fiind prins ulterior, în decurs de doar câteva ore, de către poliţişti. Tribunalul Sălaj a dispus, joi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului acuzat de omor asupra unui membru al familei.

Citește şi: Și-a ucis cumnatul și a așteptat poliția în fața blocului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS